Soarele imi ardea puternic ceafa. Incet, ca si cum ceva rau mi s-ar fi putut intampla daca as fi facut acel lucru mai repede, mi-am deschis ochii. Stateam intinsa pe o plaja pustie. Nu, parea mai mult un desert. Caci imediat ce m-am ridicat singurul lucru pe care l-am vazut a fost nisipul care ma inconjura din toate partile si ce parea sa se intinda pana la infinit. Atunci mi-am ridicat privirea spre cer. Si mi-a fost dat sa vad ceva ce nu mi-as fi putut inchipui niciodata. Soarele si luna se plimbau pe bolta albastra a cerului, simultan, ca si cum s-ar fi fugarit. Apoi am mai observat ceva. Soarele avea chip uman.

-Unde ma aflu? am indraznit sa intreb Soarele, inainte sa pot sa imi stapanesc acel impuls.   Cu o privirea superioara si fara ca macar sa se opreasca pentru cateva secunde mi-a raspuns:

-Hm! Nu am vreme de asa ceva, fetito! Nu vezi cat sunt de ocupat?!

Si si-a continuat drumul. Luna in schimb, desi grabita sa-l urmeze pe Soare, mi-a raspuns cu o voce subtire, atat de diferita de cea groasa a Soarelui:

-Spre Est de te vei indrepta, raspunsul intrebarii tale il vei afla!

-Dar cum sa stiu care e Estul? am strigat, dar era prea tarziu. Luna se indepartase deja.

Am ramas locului, privind in jurul meu, cautand un semn care sa indice estul.

-Cum adica? Nu stii cine e Estul? o voce se auzi de undeva din spate. M-am intors cu un mic tresarit.

Rasarit parca de nicaieri, se afla un mar imens, plin cu fructe rosii.

-Eu sunt Estul! raspunse acesta. Am fost botezat asa cu mult timp in urma si indiferent de cat de mult am vrut sa imi schimb numele nimeni nu a fost de acord, continua oftand.

Desi as fi vrut sa stiu mai multe, vroiam neaparat sa gasesc un raspuns la intrebarea mea. Am dat nerabdatoare din mana.

-Deci? Tu stii raspunsul la intrebarea mea?

-Bineinteles! mi-a raspuns. Eu cunosc toate raspunsurile din aceasta lume si din toate celelalte lumi. Dar care e intrebarea ta?

-Ce e locul acesta? Unde ma aflu? caci nu mai vazusem nicicand si nicaieri asemenea lucruri iesite din comun.

Marul a ramas tacut o vreme, cercetandu-ma cu atentie, parand ca incearca sa se convinga de ceva anume.

-Da, sigur ca da… acum stiu cine esti! Sa stii ca ai intarziat! Te asteapta deja.

Nu primisem un raspuns la intrebarea mea si ma facuse si mai curioasa.

-Cine ma asteapta? Si unde?

-Tot ce ai de facut e sa urmezi poteca din spatele meu. Succes!

Poteca din spatele lui era un alt lucru ciudat. Nu semana cu o poteca asa cum o stiam. Din contra, drumul in sine era acoperit cu iarba, iar pe langa el – doar nisip. Dar deja stiam ca aici toate lucrurile erau pe dos.

-Bine atunci. La revedere! Si am inceput sa merg. Cineva incepuse sa rada. De fapt, erau mai multe rasete, de copii mici. Mi-am aplecat privirea. Firele de iarba erau cele care radeau.

-Mersul tau ne gadila. Dar tu nu iti fa griji, stim cine esti. Da da, stim. Continua sa mergi doar!

Asa am si facut, incercand totusi sa nu calc prea apasat. Curand, am ajuns in fara unei porti foarte inalte ce adapostea in spatele ei un castel. Inainte sa mai apuc sa fac vreun pas, poarta s-a deschis si am simtit cum pamantul pur si simplu fugea sub picioarele mele. Caci eu nu mai facusem niciun pas si totusi, ajungeam tot mai aproape de castel, apoi am inceput sa urc un sir lung de scari pana cand am ajuns intr-o sala foarte mare, impodobita cu trandafiri. Iar pe un scaun, in celalalt capat al salii… eram eu! Dar nu aveam parul scurt si negru, ci lung si blond. Am ramas surprinsa, in timp ce “celalalt eu” a inceput sa zambeasca.

-Cine esti? Esti… eu?

! -Pe aproape. Eu sunt Constiinta ta.

-Cum? Eu am o constiinta blonda?

-Nu, nu sunt “o constiinta”. Sunt Constiinta ta!

Tot ceea ce a urmat apoi a ramas un mister pentru mine. Ii vedeam buzele miscandu-se, dar nu mai auzeam niciun cuvant. M-am trezit brusc. Era deja dimineata. Totul fusese doar un vis. Dar ce vis ciudat! Intr-o doara, arunc o privire in oglinda de pe biroul meu. Surpriza! Am parul lung si blond.

Sunt: ambitioasa, incapatanata, uituca, egoista, descurcareata si incredibil de inteligenta
As vrea: sa cercetez toate piramidele din Egipt, fiind cel mai mare arheolog care a existat vreodata
Pastrez: toate sms-urile de la o persoana importanta pentru mine
Mi-as fi dorit: sa am ochii albastriiiiii
Nu imi place: sa cer iertare
Ma tem: de cazaturi, de ideea ca pot sa ma impiedic and stuff like that
Now playing: Lady Gaga – Poker face
Imi pare rau: ca uneori sunt rautacioasa cu cei la care tin
Imi plac: jeansii
Nu sunt: prefacuta
Dansez: mai tot timpul
Cant: cand ma chinuie raaaau
Niciodata: nu am priceput fizica
Rar: adorm devreme
Nu sunt intotdeauna: atat de curajoasa pe cat par
Nu imi place de mine pentru ca: de fapt, imi place de mine
Sunt confuz(a): in ataaaaaat de multe privinte
Am nevoie: de ciocolata
Ar trebui: sa fiu in oras acum. Dar nu.

Cam atat. Trebuie sa recunosc ca la unele am stat mult pe ganduri si am fumat doua tigari pana sa termin de scris si am schimbat de zeci de ori melodiile din playlist. Done

Could you be… the most beautiful girl?

In realitate, e doar titlul melodiei mele preferate: Prince – The most beautiful girl in the world. In timp ce incercam sa gasesc un titlu potrivit ascultam piesa si… am ajuns aici. Nu, nu fac trimitere la infatisarea mea si nici o sa incep sa ma descriu. Genul acela de descriere: am 1.80, picioare pana in gat, ochii caprui dar am lentile albastre, blonda cu suvite de toate culorile? Ei bine, nu. Cred ca putin conteaza daca sunt satena sau roscata, daca am ochii verzi sau albastrii, daca ma cheama X say Y.  Nu caut nimic, de fapt, nici macar nu stiu de ce ma chinui sa scriu ceva aici, acum. Pentru ca inspiratia mea a ramas in acele cateva zile de primavara de saptamana trecuta si ramane in continuare blocata acolo de zapada de afara. Cert e ca urasc iarna frigul, urasc duminicile, urasc sa astept, urasc cand inca mai am o groaza de teme de facut. Si se pare ca acum s-au adunat toate

Si nu, nu sunt vreo pustoaica de 14 ani, eventual EMOtiva, care isi uraste viata, scoala si familia pentru ca o tin prea din scurt, cica. Am 19 ani, am bac, am admitere si totusi timp pentru viata personala. Una peste alta, acum am timp sa scriu si aici. Cine stie daca o sa mai scriu vreodata. Momentan, inchei aici, ma duc sa fumez o tigara si apoi sa termin de scris.